Istoric
Satul Mironeşti, după vechea sa denumire „Coiani" (Coeni), a făcut parte din domeniul (moşia Coaini) a uneia dintre ramurile familiei boierilor Craioveşti. O primă biserică a fost ridicată în cadrul Moșiei de la Coiani, de marele ban Neagoe şi de soţia acestuia Anca din Coiani, înaintea anului 1563. Mai târziu, în perioada anului 1668, când şi-au avut aici reşedinţa Ilinca ( fiica cea mică a domnitorului Radu Şerban) şi soţul ei, postelnicul Constantin Cantacuzino, s-a renunţat la vechea construcţie a bisericii, fiind construită una nouă, ctitori fiind Ilinca şi fiii săi.
Conform textului pisaniei plasate deasupra portalului vestic, actuala biserică a fost ctitorită de Ilinca, soţia postelnicului Constantin Cantacuzino şi fiii acesteia, marele stolnic Constantin Cantacuzino, marele spătar Mihail Cantacuzino, aga Matei şi cămăraşul Iordache (Constantin Vel Stolnic și Mihai Vel Spătar).
În secolul al XIX-lea, după adoptarea Regulamentului organic, Moşia Coiani şi locuitorii ei au ajuns în administrarea satului. O parte a domeniului era dat în arendă mănăstirii Văcăreşti. Spre sfârşitul aceluiaşi secol, o parte a fostei moşii a Craioveştilor şi, ulterior, a Cantacuzinilor a fost vândută „de veci" locuitorilor.
Biserica a fost ridicată integral din zidărie de cărămidă de dimensiuni mici, fapt comun construcţiilor de cult din Ţara Românească în secolul al XVII-lea, piatra apărând izolat, doar în cazul elementelor sculptate – ancadramente de uşi sau de ferestre – sau pentru pardoseală şi treptele scării înguste care conduce spre camera clopotelor.
Fără a putea fi încadrată într-o categorie anume, biserica este unul dintre exemplele care ilustrează varietatea de expresie a arhitecturii religioase valahe din secolul al XVII-lea. Nicolae Ghika Budeşti cuprindea exemplul de la Mironeşti într-o a doua etapă de evoluţie a stilului muntenesc din veacul al XVII-lea (în intervalul cuprins între domniile lui Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino), în timp ce Teodora Voinescu, concentrându-se în principal pe repertoriul decorativ (sculptat), insista asupra perioadei celei de-a doua jumătăţi a secolului XVII-lea ca punct de plecare pentru „stilul brâncovenesc".
Pridvorul deschis este mărginit de 8 coloane libere şi două coloane angajate în zid, avându-şi sursele în modele timpurii ale genului – biserica Curţii domneşti de la Târgovişte. Spaţiul pridvorului este acoperit cu o boltire compusă: o cupolă centrală, racordată prin pandantivi înspre nord şi sud de două bolţi în „encorbellement".
Pronaosul, de formă pătrată în plan, este surmontat de un turn clopotniţăavând un plan octogonal, pe o bază prismatică. Accesul spre turnul clopotniță se face prin intermediul unei scări înguste aflată în zidul de nord.
Naosul este de forma dreptunghiulară, fără absidele laterale, astăzi spațiul destinat probabil unei calote semisferice este acoperit de o placă din beton – cu tavan lăsat nepictat. Naosul este luminat prin intermediul a patru ferestre, câte două pe fiecare latură, rezolvate similar cu cele ale pronaosului. Altarul este separat de naos printr-un iconostas din zidărie cu o grosime considerabilă (c. 50-55 cm), străpuns de cele trei goluri.
Tratarea faţadelor se încadrează în regulile generale ale bisericilor din Ţara Românească, având decoraţia organizată în două registre separate de un brâu median, având ca ca elemente de bază, arcaturile geminate.
În istoricul așezamântului se disting diverse etape de intervenții anterioare:
reconstrucția turnului clopotniță de deasupra pronaosului cu zidărie de cărămidă și paiantă (distrus împreună cu cupola în timpul unuia din seismele de pe parcursul sec. al XIX-lea) ;
repictarea interiorului bisericii și acoperirea picturii în frescă a iconostasului – în intervalul anilor 1842-1860;
îndepărtarea stratului adăugat al picturii de pe suprafața iconostasului în timpul reparațiilor din sec. XX;
sec. XX, probabil în urma seismelor s-a pierdut turla pronaosului și cupola, posibil și turla de deasupra naosului; s-a refăcut camera clopotelor în turnul cloptniței, pe plan octogonal, cu ferestre încheiate în arc în acoladă, precum şi tăvănirea naosului. Închiderea provizorie păstrată până în prezent a fost realizată deasupra registrului arcelor în plin cintru si a pandantivilor care susțineau boltirea originală a naosului.
1922 – acoperirea pardosealii inițiale cu pardoseală din lemn;
1927 – zidirea parțială a intercolonamentului din pridvor;
1927 – reparații generale: schimbare tâmplărie din lemn de stejar cu ferestre cu cercevele metalice si îndepărtarea grilajelor.
1957-1961 – campanie de pictare.
